lunes, 17 de mayo de 2010

Vremea corvidelor

Indoindu-ma ca ar fi fost in stare de josnicia pe care o aveam in fata, gata sa i-o trec cu vederea daca Si-ar fi recunoscut jumatate din ea, l-am cautat la telefon, i-am spus cine sunt, iar el, dupa o pauza lunga, suficienta pentru ca stolurile de ciori, prinse de inserarea sfarSitului de august, sa ajunga din Piata Victoriei la Podul Constanta, mi-a raspuns ca nu Stiam cu cine stau de vorba. Mi-a spus-o apasat, sasaind ca de obicei, rarind cuvintele in aSa fel, incat sa inteleg ca, de fapt, nu Stiam cu cine am de-a face.
Din indoiala, josnicia trecea in certitudine. Am lasat sa mai treaca o generatie de corvide de-alungul bulevardului Ion Mihalache, fost 1 Mai, Si am adaugat apasat, sa priceapa ca nu pe el il cautam, ci pe celalalt, cel de pana atunci, fost Si dintotdeauna.
Ramas in caseta, restul conversatiei imi spune ca a priceput, dar a refuzat sa-Si recupereze persoana de altadata, preferand-o pe cea de acum, ipocrita Si artagoasa.
Intr-adevar, nu Stiam cu cine am de a face. Nu Stiam ca, de cand lipsesc din tara – a lipsi din tara ta nu inseamna a trai in alta - pe langa pungaSii dintotdeauna, cei care, intre doua statii de tramvai, printr-un branci acordat cu frana vatmanului, te lasa fara ceas, a aparut o generatie noua, de manglitori culti Si politicoSi, care te invita sa „avansezi inainte”, iti lasa ceasul, dar ti-l golesc de timp. Un ceas poti sa-ti mai cumperi, Si poti sa urci in tramvaiul urmator. Timpul golit astfel, trecut in ceasul lor, nu-l mai afli nici in paradis, unde, oricum, nu mai ai ce face cu el.
II
In ziua aceea, nu urcasem in nici un tramvai. Mersesem pe jos, prin cartier, descoperind ca dregatorii feudali – cluceri, postelnici, paharnici, pivniceri sau serdari – reuSisera sa-Si pastreze ulitele, inveSniciti in demnitatile lor de catre neofeudalii de azi, respectuoSi cu traditiile unui trecut urat, din care-Si construiesc un viitor frumos.
2
Numai ulita mare fusese scoasa din istoria ei de peste o suta de ani ca sa faca loc unui politician fara nici un an de istorie. Si exact aici m-am oprit, in libraria din fostul bulevard 1 Mai, rasfoind – nu la intamplare – cateva carti, imi recunoscusem timpul golit din ceasurile mele Si trecut sub alte nume in paginile acestora, in primul rand numele celui cautat la telefon, Si ieSisem in strada cu sentimentul ca plec dintr-un cimitir. Cimitirul Progresului, cel care – daca nu Stiti, eu cunosc -, in BucureStii de ieri Si de azi, se afla lipit de Strada Eternitatii, cu intrare Si prin partea opusa.
Numai privirile grele de reproS ale unei vanzatoare m-au adus pentru o clipa la adevarul prezentului. S-a uitat la ceas, nemultumita ca intarziasem prea mult – erau multe pagini – Si nu cumparasem nimic, nici macar o maimuta galbena de la raionul de jucarii. – Nu-mi plac maimutele, am vrut sa-i spun, dar privindu-i pletele m-am trezit intreband-o: - Lumanari nu aveti? – Nu, e marfa de sezon. De PaSti Si la Craciun...
Afara, dinspre Piata Victoriei, primul palc de corvide se indrepta spre Piata Chibrit „agatate” de troleul tramvaiului 20. Cele care nu Stiau sa citeasca, se razlateau la incruciSarea cu fostul bulevard Miciurin, acum General Radescu, dar tot in prelungire cu strada Turda, zburand in urma tramvaiului 45, Si reveneau, protestand, grabind „pasul”, sa nu-Si piarda familia. Potop de aripi negre...
Pana acasa, am rasfoit in gand paginile din Plumb Si Scantei galbene. Nu-mi pot inchipui poezia romana fara Bacovia – i-ar lipsi nordul - , nici poemele lui fara potopul de pasari negre. Pentru ca nu sunt pasari decat pe dinafara Si nu-s negre deloc. Abia tarziu, prin anii 70, cand l-am tradus in spaniola, mi-am dat seama ca pe dinlauntru erau altceva. Si exact acest altceva e lucrul cel mai greu de tradus, uneori imposibil.
Blestemata mai fie Si toamna./ Si frunza ce cade pe noi - / Blestemat sa mai fie Si targul / Ursuz, Si cu veSnice ploi...
3
In mai, 1956, Gabriel n-a vrut sa urce langa tatal sau fara mine. Si aSa am plecat din curtea Uniunii Scriitorilor, cu mainile pe coSciugul lui George Bacovia. Si m-am intors de la Bellu, acasa, in Piata 1 Mai, cu tramvaiul 20, unde ma aflam Si acum, in strada care Si-a pierdut numele.
Nu, corvidele de acum nu sunt ale lui Bacovia. Sunt altele, mai precis, un alt altceva, o generatie cu alte izvoare, infratite cu cele ale manglitorilor culti Si politicoSi.
III
Cand s-a apucat sa invete spaniola, (re)numitului de mai tarziu prof. universitar a.i. i s-a impleticit pronuntia - mai multe sunete decat litere -, Si ca sa-Si desprinda limba din cerul gurii, a inceput sa sasaie ca un gascan surprins in ograda vecinilor. Lucru firesc, daca nu uitam ca imitatia persupune Si insuSirea gandirii celui imitat, iar de aici Si a comportamentului.
Academicianului Iorgu Iordan – sunt doua vieti de atunci – i-au placut amandoua defectele Si l-a retinut la Catedra, unde barbatuSul palmiped, nascut in Floreasca, langa Groapa lui Ouatul, trecand din garla in garla, Si-a imbunatatit sasaitul Si constipatia fonetica, ajungand stapan pe un lac intreg, adica profesor plin. Plin Si deplin, cu merite la vedere, Si altele doar presupuse, derivate prin banuiala din aureola universitara, care te face sa pari mai deStept decat eSti.
Intre acestea altele, unele se vad abia acum, in a treia viata, cand el insuSi a descoperit ca le-a trait putin Si prost pe celelelate doua Si ca sa mai indrepte cate ceva,
s-a reintors sa faca ordine in ograzile altora. Mai grav, a inceput sa creada ca a umblat pe drumuri pe unde n-a fost nicicand, dar presupune ca numai asta ar fi facut. Drept pentru care s-a apucat sa-Si planteze numele pe ele, ca politia semnele de circulatie.

4
Deloc intamplator, unul dintre acestea, cel care a dus – Si mai duce – spre literatura sudamericana, l-am deschis eu, in 1965. Si aSa a ramas pana de curand, cand, deloc intamplator, l-am gasit jefuit. Jefuit la propriu, de la un cap la altul. Iar la una dintre rascrucile din 1972, mi-am gasit numele Sters. Sters definitiv, inlocuit cu numele Si pronumele sau Si al unei gaSte tinere, cu ifose de lebada, strecurata in ograda proprie pe sub zaplaz, sa-l ajute la plantarea noilor semne Si intretinerea batranetei personale.
Nu-i vorba – conversatia telefonica sta marturie - de o slabire a memoriei, ci de o betegeala psihica specifica impostorilor de o categorie aparte, cei care uzurpa memoria altora Si reuSesc sa li se substituie, trecand in proprietatea lor bunurile uzurpatului. Nu are importanta amanuntul ca nimeni nu se poate intoarce de unde n-a ajuns niciodata. Ajunge ca uzurpatul sa fie absent; disparut din spatiu, nu neaparat Si din timp. Culti Si politicoSi, cand absenta celui plecat fara adresa devine mai lunga decat aSteptarea, intruSii intra in hazna, iSi leapada caracterul, Si ies imbracati in hainele celuilalt, dandu-se drept ce n-au fost, dar le-ar fi placut sa fie.
Timp de doua vieti, universitarul a.i. a avut rabdarea monahala de a repeta la nesfarSit, in fata studentilor, unul Si acelaSi curs de istorie literara despre scriitori spanioli cu opera inchisa, lasandu-le impresia ca le transmite cunoStinte Si judecati noi-noute. Toate culese din ograzile altora, astfel ca de la el n-a pus decat sasaitul zabrelit in colivia unei flaSnete; cu papagal pe trapez Si bilete de examen alaturi. Singura obligatie a flaSnetarului a constat in invartirea in ritm potrivit a manivelei. Un supliciu acceptat ca un ideal, de unde, odata ajuns, nu te mai poate clinti nimeni.
Am avut oroare de o atare indeletnicire. In loc sa repet de zeci de ori unul Si acelaSi lucru despre un singur scriitor – oricat de important -, am preferat sa traduc altii unsprezece, inzestrand bibliotecile cu opere la care cititorii nu aveau cum sa ajunga.
5
ASa au ajuns, in 1965, la Tunelul, romanul lui Ernesto Sábato, urmat, in 1984, de Abaddon Exterminatorul, opera sa fundamentala. ASa au ajuns, in 1972, la literatura lui Jorge Luís Borges, cand, la propunerea, in selectia, Si traducerea mea, Editura Univers a publicat Moartea Si busola, prima culegere din scrierile marelui autor argentinian.
Tot aSa, in 1979, au ajuns la Toamna patriarhului, capodopera lui Gabriel García Márquez, dupa ce, un an mai inainte, cunoscusera Fantastica Si trista poveste a candidei Eréndira Si nesabuitei sale bunici, iar, putin mai tarziu, Cronica unei morti anuntate. Pagini ale aceluiaSi scriitor, recunoscut intre timp cu Premiul Nobel.
Toate aceste traduceri, Si multe altele, au trecut acum, prin jaf, impostura Si piraterie, in proprietatea altora. Incepand, deloc intamplator, cu Moartea Si busola, culegere pe care universitarul a.i. Si gasculita-lebada au inscris-o in patromoniul propriu. Impreuna, aripa langa aripa, in 2006, au Sters numele meu Si au plantat la aceasta rascruce portretele lor in marime naturala. ASa mi-am regasit cartea, in libraria din fostul bulevard 1 Mai, napadit de potopul corvidelor de ultima generatie.
Nu voi mai vorbi despre aceste lucruri niciodata. Imi cunosc ceasul Si nisipul din el Si cred ca nu-i inutil sa cheltuiesc putin pentru cei care au clepsidra neinceputa.
Pentru cei care nu Stiu, dar Si pentru cei care au uitat, sunt nevoit sa adaug ca la
vremea aceea, in 1972, Jorge Luís Borges era un scriitor proscris. Nu aparuse in nici o tara din Est, aducerea lui in lumea literara de la noi reprezentand un gest de nesupunere ideologica, sanctionat, in cel mai fericit caz, cu neincluderea ta in planurile editoriale din anii urmatori. O paine mai putin pe masa Si doua mai putin in suflet.
Pe atunci, in peisajul literelor noastre inca mai ara plugul de lemn al realismului socialist, ideologia culturala supraveghind toate drumurile pe unde ar fi sosit Si altfel de samanta. Dispunea de toate mijloacele, umilinte de care nu vreau sa-mi amintesc
6
Faptul ca in perioada aceea au aparut multi, foarte multi mari scriitori straini, iSi are explicatii Si motivatii care nu intereseaza aici. Cine-Si mai aminteSte de Heliade? In cultura romana, cand n-a fost prea tarziu, pentru multi era prea de vreme.
In cazul lui Ernesto Sábato, ca sa revenim la capat de drum, refuzul publicarii sale a durat doi ani. Autorul Tunelului nu figura in mica – malenkaia – enciclopedie sovietica, dar figura in cea mare – balSaia -, unde se mentiona parasirea cercetarii din domeniul fizicii atomice Si i se reproSa abandoarea militantei comuniste.
Sosirea neaSteptata a autorului la BucureSti, a anihilat primul pretext. Al doilea: Sábato a acceptat plata drepturilor in lei – pastrez documentul -, bani pe care nu i-a incasat niciodata, dupa cum nici pe cei cuveniti pentru Abaddón Exterminatorul. Banii aceia trebuiau cheltuiti in tara Si au ramas depuSi la Fondul Literar, de unde au ajuns la o institutie noua, recent privatizata ca sa poata fura de la stat. Jefuitorii trecutului...
Prietenia cu Sabato nu avea pret. Si nu are nici azi. Al treilea pretext, ultimul: personajul principal Juan Pablo Castell abuzeaza de serviciile unei prostituate romance. In traducerea mea, Sábato a fost de acord ca prostituata sa nu aiba nici o nationalitate...
N-am reuSit, din pricina unor astfel de pretexte, absurde dar decisive, sa-i aduc pe atunci in bibliotecile noastre pe Julio Cortázar, Juan Rulfo sau Juan Carlos Onetti. In una din povestirile primului, regele Carol se plimba cu Elena Lupescu intr-un avion fara destinatie precisa. In Pedro Páramo, romanul lui Rulfo, mortii era mai vii decat toti viii din lume Si aveau idei Si obiceiuri contrare viitorului dorit Si asteptat de noi. In paginile lui Onetti se savarSea un avort ilegal, pedepsit de legile noastre.
Nu am nici un merit Si nici o vina: pe toti trei, Si pe multi altii, i-am cunoscut de aproape, prietenia Si scrisorile vindecandu-mi multe singuratati. Cu Cortázar am calatorit prin Cuba, in 1968; cu Rulfo am locuit, in mai 1972, uSa langa uSa, intr-un
7
hotel din insulele Canare Si ne-am revazut in Mexic, fiindu-mi calauza tacuta in universul culturilor precolumbiene; cu Onetti, Leopoldo Marechal, Carlos Rojas, Angel Ramas, Marta Traba, Carlos Martínez Moreno, Salvador Garmendia, Mario Monteforte Toledo, Augusto Monterroso, Si altii, am calatorit, in 1969, timp de zece zile in acelaSi tren, de la Santiago de Chile pana la Puerto Montt, innoptand in Chiloé, aproape de Tara
de Foc. Un vagon, casa pe roti pentru scriitorii sudamericani, initiativa a lui Pablo Neruda, Jorge Edwards, Francisco Coloane si Mario Vargas Llosa, dupa un congres unde, invitat sa vorbesc despre realismul socialist, am optat pentru un socialism realist. Motiv de manie publica din partea delegatiei sovietice Si a unor scriitori de aceiaSi militanta; la exact un an dupa intrarea tancurilor sovietice in Cehoslovacia...
In mod concret, atunci am descoperit izvoarele literaturii Sudului Si am ramas aproape, straduindu-ma sa aduc acasa o parte din foSnetul lor. Atat cat am putut Si mi s-a ingaduit. Altii, dupa aceea, au adus mai mult, aSezand in geografia noastra fluviul imens al acesteia, inviorand peisajul cu valori mari, despre care multi nu Stiau ca exista, dar Si-au dat seama ca ne lipseau. Azi, totul pare simplu. Atunci, totul era complicat.
Ilustrative, cele ce mi s-au intamplat cu Toamna patriarhului, capodopera lui Gabriel García Márquez. Respinsa categoric de Cartea Romaneasca Si de toate celelalte edituri de la noi. Mai putin de Univers, unde profesorul Romul Munteanu a „pierdut” referatele externe obligatorii, toate trei negative, sfatuindu-ma sa fac rost de altele, favorabile. Stia ceea ce altii nu aflasera: cartea s-a editat in 1979, in perioada de pregatire Si desfaSurare a celui de al X-lea Congres al PCR, cand cenzorii erau ocupati cu discursurile delegatilor, Si nu aveau timp sa vada „o vaca in balconul patriei”, pe care, cu toata dragostea pentru el, Marin Preda n-a avut curajul s-o lase acolo, pascand iarba covoarelor prezidentiale.
8
Cartea s-a „tras” in 100.130 exemplare, dupa cum apare in caseta tehnica; tiraj la care tipografii de la Scanteia, respectuoSi cu operele de valoare, au mai adugat de la ei, cu hartie de la stat, alte 10 mii, in beneficiu personal.
Nu-i inutil sa adaug ca, la rugamintea mea, Gabriel García Márquez acceptase plata drepturilor de autor in lei, planuind impreuna cu Álvaro Mutis o calatorie in Romania. In adolescenta, amandoi fusesera indragostiti de Panait Istrati, primul scriitor roman ajuns in Sudamerica Si care, chiar daca pare greu de crezut, le-a influentat primele pagini. Un personaj istratian, Maqroll el Gaviero, vaporean plutind pe toate fluviile, reale sau imaginate, insoteSte toata poezia Si proza lui Álvaro Mutis. Tradus Si publicat de mine, in 1980, la Editura Albatros, Mutis imi scria pe pagina de garda din Jurnalul din Lecumberri: „Darie, aceasta carte are o singura virtute, aceea ca am scris-o gandindu-ma la fratele nostru Panait Istrati, la durerea Si fericirea lui de a fi om.”
Exista intamplari care se traiesc Si nu se marturisesc niciodata. Le pastrezi numai pentru tine, sa te poti intoarce in lumea lor, retraindu-ti timpul fara sa Stie nimeni pe unde umbli. Vroiam sa-i aduc pe cei doi la Braila, oraS care, prin Istrati, Voiculescu, FanuS Neagu, Banulescu, etc., nu se deosebeSte prin nimic de Aracataca, dupa cum nici Baraganul nu se afla departe de Macondo. Banuiala ca ultimii doi au trecut ei mai intai prin Macondo, nu-i un pacat. Nu treceau, in definitiv, prin locuri necunoscute. Treceau ignorand amanuntul ca destinul culturii noastre a fost Si a ramas acela de a adanci vaile pentru ca undeva, sus, sa primeasca mai mult lumina alte culturi. Universalizarea este o notiune inventata de cei instalati de mult pe aceste inaltimi.
Aparte harul cu care s-a nascut, marele talent narativ al lui García Márquez s-a format inventand intamplarile lui, in timp ce le asculta pe ale altora. Mai intai, pe ale lui Nicolas Márquez, bunicul dinspre mama. Inventa alaturi, cu o imaginatie fabuloasa,
9
descoperind semnificatii noi, acolo unde nimeni nu le mai cauta. Sau povestind, fara sa Stie, lucruri pe care altii le povestisera de mult. Cand am tradus Inecatul cel mai frumos din lume, m-am dus la volumele lui Arghezi Si am recitit Zburatorul. Faceti ca mine Si veti descoperi stupefiati ca-i vorba de unul Si acelaSi text – peisaj, situatie, metafora – scris de Arghezi in 1927 Si rescris de Gabo in 1968.
Un traducator, cand traduce cu adevarat, traduce din memorie Si pagini din alti autori. Traduce din el insuSi, pagini pe care nu le va mai scrie niciodata. Traducandu-l pe Gabo, imi intocmisem o „harta” a mea, in care Melquiades se intalnea fata in fata cu Pantera, din Zahei orbul, in vreme ce, din aceleaSi pagini, Caliopi ramanea strangulata pe malul Buzaului, iar Remedios disparea in vazduh, purtata de cearSafurile intinse la uscat. Nu-i bine sa-l citeSti pe Herodot dupa ce l-ai citit pe García Márquez.
****
Surprinsa de ideea calatoriei celor doi columbieni stramutati in Mexic, de la Barcelona – unde il cunoscusem pe Gabo, in 1968 –, Carmen Balcells, agenta universala a drepturilor sale, a dorit sa Stie daca leii romaneSti ii acopereau cheltuielile calatoriei, plus o sesiune de tratament geriatric la stationarul Ana Aslan. I-am raspuns ca nu, nici vorba de aSa ceva.
Calatoria nu a mai avut loc, dar ceva din neimplinirea ei s-a implinit: cine Stie sa citeasca folosind infraroSiile, va descoperi in spatele figurii lui Simón Bolivar, din romanul Generalul in labirintul sau, chipul de fum al lui Tudor Vladimirescu. Schitat de cuvintele acestuia: „Mai inainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele,
m-am imbracat in camaSa mortii.” Text cules in casa mea din BucureSti, de istoricul mexican Gustavo Vargas Si comunicat lui Gabriel García Márquez, care a Stiut sa-l transmita lui Bolivar fara cuvinte.
10
Destine paralele, consumate in alt spatiu, dar, absolut, in acelaSi calendar.
In cazul lui Borges, targuiala editoriala a durat trei ani, Si nu mi s-a intamplat nimic urat. Cand il cunoscusem, Borges aproape ca nu m-a lasat sa vorbesc (vezi Cu Borges despre Borges, in cartea mea, Ora Americii Latine, aparuta la Albatros, in 1971), interesat de geti, de scrierile lui Ovidiu in limba acestora, de geometria cobzei romanesti, in ale carei sunete recunoStea vechea vihuela, din care descinde ghitara argentiniana de azi. Forme pe care nu putea sa le mai vada: mi-a luat mana Si mi-a pus-o pe cicatricea de pe creStet, origine a povestirii Sudul Si a pierderii treptate a vederii.
Era interesat de istoria Transilvaniei: unul din personajele sale (Nemuritorul) trecuse pe la Kolozsvár, in 1638, in drum spre Leipzig. Amanunt observat de cenzura, anulat de Vladimir Streinu – „Kolozsvár in 1638, Cluj dupa Avram Iancu.” –, directorul editurii. Tot el a vestejit Si alte amanunte, aproband publicarea, aSa cum o propusesem.
Am intocmit culegerea retraind intalnirea aceea - au mai fost Si altele -, retinand tot ceea ce am considerat mai semnificativ pentru opera sa de pana atunci, renuntand la paginile respinse categoric de cenzura. In total, 36 de piese – 400 de pagini – adunate sub titlul Moartea Si busola, imprumutat cu ingaduinta sa, de la una din povestirile din Artificii. Tiraj : 50 de mii de exemplare, la pretul de 8,75 lei per unitate.
ASa a intrat Borges in librariile noastre, astfel a ramas in bibliotecile a trei generatii de cititori; suficiente pentru ca podul memoriei sa se aSeze definitiv pe cele doua maluri. Aparte, influentele. Pasarea cu zbor invers a lui Nichita pleaca de aici...
Si satisfactia mea: traducerea a fost premiata de Uniunea Scriitorilor, preSedintele juriului fiind Marin Preda, cel atat de exigent cu scrierea frumoasa. Profanat astazi de politicienii noStri care nu se mai aduna la fieraria lui Iocan, ci la Cafeneaua lui Iocan, unde fac schimb de bancuri ideologice.
11
In toti anii aceia, universitarul a.i. a umblat cu flaSneta pe umar, ignorand amanuntul ca pasul pe loc e timp fara distanta. N-a fost interesat de Borges pana spre sfarSitul de secol, cand Si-a dat seama ca merita sa-Si planteze numele pe drumurile mele, asumandu-Si, in 1999, ingrijirea unei editii (Opere). Unii samana, altii culeg. Proiectata in patru volume, Editura Univers n-a publicat decat doua, nedispunand de materia necesara pentru urmatoarele. A facut-o din materia care exista, cu o viclenie de tejghetar din Piata Dorobanti, intercaland intre traducerile mele, Si ale altei traducatoare, traducerile proprii. Putine Si grabite, suficiente pentru a-Si justifica impostura, legitimandu-se drept mare editor al marelui Borges.
Cand m-a anuntat ca mi-a inclus – fara sa ma consulte - traducerile in „editia” sa, n-am fost curios sa aflu cum Si-a alcatuit-o. Am descoperit dupa aparitie, ca la criteriu cronologic, respectat de toti editorii din lume, mai adaugase unul, cel al „genurilor literare”, criteriu stupid, pentru ca Borges a dispretuit aSa ceva, inventand tot atatea „genuri” cate a simtit ca-i erau de folos. Intersectarea liniei cronologice cu cel de al doilea criteriu i-a privat pe cititorii „editiei” sale de cunoaSterea miScarii in timp real a creatiei borgesiene, anulandu-i multe virtuti. Borges e singurul autor care, in zece pagini, a scris un roman pe care altii nu l-ar fi terminat nici in cateva sute. Singurul care transporta fantasticul in realitate Si istoria in fictiune. Singurul care Si-a construit propria estetica. Singurul care, nevazator, a vazut adevaruri nevazute de nimeni, niciodata.
Substanta celor doua volume s-a sprijinit, efectiv, pe culegerea mea, dar nu i-am reproSat absolut nimic. Nici macar insuSirea in intregime a volumului Artificii – peste 60 de pagini!- trecut pe numele Si in contul sau personal. Mi-am simtit ceasul golit de timp, dar am trecut totul in seama unei rataciri de moment, aSteptand volumele urmatoare, cele care nu au mai aparut niciodata.
12
Editura Univers avea sa dispara la putin timp, fiind privatizata. Ca Si vapoarele, vanduta pe gratis; aruncandu-se peste bord un portofoliu imens, jefuit de toti neavenitii. Pentru ca dupa 1989, cultura romana nu a mai avut ministere, ci numai MiniStri.
Mircea Martin, ultimul director, a mai salvat ce s-a putut, intre altele, romanele lui Sábato, intr-o editie splendida, Si versiunile mele din Borges. Cele pe care, cu autoritatea de editor, caStigata uSor Si repede, flaSnetarul s-a dus la IaSi, fascinand o editura de aici cu o noua editie Borges. Completa Si definitiva.
Prestigioasa prin disparitia celor privatizate, prospera prin vanzarea perelor din plopii de pe Copou, unde-Si are sediul central, editura ieSeana a imbratiSat oferta ca pe o mireasa parasita in fata bisericii Trei Ierarhi, Si a mai plantat un plop fructifer la fereastra. Neaparat plop, pentru ca perele acestuia nu sunt impozabile decat in proverbe.
ASa a aparut Si astfel am rasfoit, in libraria din fostul bulevard 1 Mai, opera lui Jorge Luís Borges: trei volume elegante, dintre care primul - nu se putea altfel - include, in intregime, culegerea mea din 1972 Si, evident, poarta titlul de atunci - Moartea Si busola -, dar nu Si numele meu, traducerea trecand prin impostura intelectuala in proprietatea celor mai inainte mentionati.
Nici un alt titlu nu era mai potrivit pentru ca nordul memoriei culturale sa-i orienteze pe cititorii de azi spre literatura lui Borges, asigurand Si desfacerea celorlalte volume. Astfel ca universitarul-flaSnetar Si l-a insuSit fara sa Sovaie, iar editura ieSeana, specializata in cultura plopilor dupa o metoda belgiana, l-a cultivat cum i-a fost oferit.
Cand i-am cerut acordul, Borges era sceptic: incercase Si el, prin 1950, acest titlul, fara nici un succes de librarie. Vanduse numai trei volume. I-am sugerat Istoria universala a infamiei. A zis nu. Am adaugat Istoria eternitatii. A zambit: éternulité... In 1972, din Moartea Si busola s-a vandut in 50 de mii de exemplare.
13
Cat priveSte traducerile mele, premiate de Marin Preda, universitarul insuSi le-a recunoscut valoarea, incluzandu-le in editia din 1999. Sunt aceleaSi Si acum. Cu mici diferente exterioare: s-au inlocuit virgulele, s-a schimbat formatul, coperta, nasturii Si pretul. Inaccesibil pentru cei care nu pot scoate banii din buzunarul altora. Indeletnicire placuta Si uSoara, din cate pot sa observ, pentru ca sunt destui care au invatat s-o faca foarte bine. Si nu fac decat asta. Un semn de progres, fara indoiala, ca Si altele din ultima vreme, dar cu particularitatile sale: inainte, se facea cultura fara bani; acum se fac bani fara cultura. De aceea Si exista multi bani. Mai multi ca niciodata: uSori, grei, albi, negri, spalati, furati, falsificati, etc., ori insuSiti prin impostura intelectuala. Care seamana, dar nu-i tot una cu falsul intelectual, la indemana oricui. Impostura intelectuala te ajuta sa caStigi bani fara dovezi incriminatorii. Nu exista legi pentru faradelegi de aceasta natura. Caii de la bicicleta, apa din ciur Si perele de plop n-au avut niciodata un pret mai bun ca acum. Cine au Stiut sa-Si planteze la timp un astfel de pom, a reuSit sa vanda jumatate din padurile tarii, pastrandu-Si toti banii.
De aici, telefonul meu Si trufia palmipedului. Surprins ca-i deranjez inserarea, s-a ratoit la mine din toate baltile: „- N-ai nici un drept sa-mi ceri socoteala. ESti ultimul. Si Sti bine de ce”. Stiam: ca ambasador in Spania, nu l-am vrut consilier cultural. Nu i-am explicat motivul. „ – Bine, am zis eu, dar traducerile? – Traducerile erau neglijente. (S-a gandit la neglijeul gastei). „– Si titlul ?” „ – Da, pentru titlul poti sa ma dai in judecata. Tot n-ai sa castigi.” „ – Nu te dau, te-njur - l-am injurat frumos - Si astept sa ma dai tu in judecata. Si sa castigi.
Se inserase bine. Bine de tot Si peste tot. Dormeau pana Si corvidele.